PLOAIA

  De azinoapte ploua fara intrerupere. E placuta ploaia,iar pamantul o doreste atat de mult... Si mie imi place,mai ales ca imi trezeste amintiri frumoase. Eu si sotia mea obisnuiam sa facem multe plimbari prin ploaie pe vremea cand eram prieteni (si nu ne raceam). Omul are un instinct primar atunci cand  simte ploaia. Cauta sa se ascunda,sa se adaposteasca,o pestera,ceva. Probabil am mai mostenit si altceva de la Adam si Eva,inafara de pacatul stramosesc. Ploaia nu este inamicul nostru ba dimpotriva ne ajuta sa ne limpezim gandurile. De multe ori m-am gandit la copaci. Ei nu se plang niciodata de nimic. Sufera dar nu se plang.  Din toata creatia omul este cel mai plangacios. Ba e pre multa ploaie,ba prea mult soare,nici cum nu e bine. Copacul sta drept in fata ploii la fel ca si-n fata securii. Avem atatea pilde in jurul nostru. Daca am avea umpic de intelepciune nu am sta asa  nepasatori.

E primavara!

        A mai trecut o iarna si sunt la fel de dornic sa traiesc la fel ca si natura din jurul meu. Pot sa spun  acum, ca o noua etapa va incepe pentru mine. As putea spune ca sunt un ucenic. Si ce poate fi mai frumos decat sa inveti sa modelezi un caracter. Am primit trei kilograme de lut proaspat scos din tarana si acum sunt cu el in maini. Asez materialul pe roata si incep sa-l ud putin cate putin pana incepe sa prinda forma pe care o doresc. Tot acest proces va dura aproximativ douazecisicinci de ani.Nu va fi tot timpul usor dar roadele vor veni singure la sfarsit. Ma bucur ca traiesc,ma bucur cand vad viata din jurul meu. D-zeu e bun!